Cu 2-3 săptămâni în urmă  am pus la punct o nouă excursie în vestul Europei. După lungi ( cam o lună ne-am tot întrebat unde să mergem ) tergiversări și după călatorii imaginare atât în Asia ( Thailanda era prima pe listă ) cât și în Americi ( aici ezitam între Brazilia, Republica Dominicană, Cuba, Mexic sau Canada ), dar și după curse cu mașina prin Alpii austrieci sau pe coasta croată am hotărât : 8 zile în Mallorca ( 4 in sudul insulei , lângă capitala Palma , pe plaja Can Pastillia și 4 zile în nordul insulei, la Alcudia) , 4 zile în Barcelona să ne  revedem prima dragoste și să ne asigurăm de veridicitatea ei și,  la final, să ne aruncăm două zile ochii peste lacul Como, căt să nu murim de curiozitate și să știm dacă merită o vacanță întreagă.  Un circuit de 14 zile întregi în Italia și Spania cu doar 5 zboruri ( Bacău – Bergamo – Palma – Barcelona- Bergamo-Bacău ) si doua companii BlueAir si Rynair.

După ce ne-am luat biletele de avion, timp de 2 săptamani ne-am căutat cazările :  Turistik.ro ne-a ajutat ca întotdeauna prin intermediul rezervărilor Booking și am găsit camere bune și ieftine în toate destinațiile. Rezervările se fac cu ajutorul unui card și în general nu se plătește nimic în momentul rezervării. Se plătește la hotel prin card sau cash. Un alt mare avantaj este că majoritatea rezervărilor pot fi anulate fără taxe suplimentare , deci dacă găsiți ceva mai bun sau intervine o urgență nu pierdeți nici un leu la cazare. Noi rezervăm cazări așa de ani de zile și mereu a fost perfect! Plus prețuri minime!

Deci programul excursiei :

20 septembrie – avion BlueAir – Bacău _ Bergamo -> vizită de voie în Bergamo sau în Milano până seara când zburam cu Rynair spre Palma de Mallorca.

20-24 septembrie – 4 nopți cazare în Sudul insulei

24-28 septembrie – 4 nopți cazare în Nordul insulei

28 septembrie – avion Rynair spre Barcelona unde stăm 4 nopți în Barri Gotic la 50 m de Ramblas într-un hostel sperăm safe

2 octombrie – avion Rynair spre Bergamo , de unde închiriem o mașinuță și plecăm repede la Como , lacul.

4 octombrie – avion Blue Air spre casă


Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Turn this article into a PDF!
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • BlinkList
  • Blogosphere News
  • E-mail this story to a friend!
  • LinkedIn
  • Yahoo! Buzz